În perioada 1 aprilie —15 mai 2008, CREATIV derulează proiectul ResponsAbil, care are drept scop asigurarea resurselor necesare pentru programul educativ tip LUDOTECA, de care vor beneficia în anul 2008 cei peste 150 de copii de la Şcoala Specială nr. 1 din Bucureşti.
Proiectul constă, în fapt, în achiziţionarea unui joc CREATIV de către angajaţi din cadrul companiilor care doresc să se implice în program.
Am ales această modalitate de colectare a fondurilor necesare programelor CREATIV deoarece jocul este principalul nostru instrument educativ şi pentru că ştim că fiecare persoană - indiferent dacă este copil sau adult– trăieşte o experienţă pozitivă atunci când intră în joc.
Va propunem să împărtăşiţi reuşita noastră sprijinind acest demers şi facilitându-ne promovarea jocului în cadul companiei dvs.
un JOC pentru tine o LUDOTECĂ pentru copii
Ce înseamnă implicarea dvs.?
Primul pas … CUMPERI jocul tangrAM INIMĂ.
În perioada 1 aprilie —15 mai 2008
Direct de la Voluntarii CREATIV, care în această perioadă vor aduce jocul în cadrul companiei în care lucrezi.
sau
Intri pe site-ul proiectului şi faci o comandă. Comanda este onorată prin poştă cu plata ramburs, la adresa indicată, în preţ fiind incluse şi taxele de expediţie.
Al doilea pas...trăim MAGIA JOCULUI ÎMPREUNĂ
1 iunie 2008
Participă la EVENIMENTUL SPECIAL, care are ca temă JOCUL, organizat cu ocazia zilei internaţionale a copilului. Vor fi invitaţi să participe deopotrivă copiii şi părinţii, precum şi toţi cei care au achiziţionat tangrAM INIMĂ in cadrul campaniei propusă de CREATIV, si care vor fi informati din timp despre ora şi locul desfăşurării acestuia. Programul va cuprinde jocuri de grup, concursuri şi premii pentru cei mai talentaţi particpanţi.
Despre modalitatea de implicare pe termen lung găsiţi detalii în cutia jocului şi pe site-ul organizaţiei la pagina proiectului, www.creativ.org.ro/responsabil.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu